Prezentare generală
Cinematograful aflat în Cartierul Mărăști încearcă să diversifice oferta culturală din cartiere, extinzând aria culturală dincolo de centrul istoric. Filme de artă, dar și filme comerciale, desene animate ori simple animații sunt proiectate zilnic. Faptul că este un spațiu extraordinar de primitor, la care se adaugă faptul că accesul publicului la proiecțiile de film este gratuit, te face să afirmi că locul este, într-adevăr, cool.
Sala de cinematograf este una multifuncțională, fiind dotată cu o scenă, iar foaierul generos permite organizarea recepțiilor sau expozițiilor. La Cinema Mărăşti, în paralel cu proiecţiile de film, se desfășoară numeroase manifestări culturale precum: concerte, festivaluri folclorice, de muzică uşoară, teatru, dans, expoziţii de pictură şi fotografie, spectacole organizate de grădiniţe şi şcoli generale, dar și evenimente dedicate persoanelor cu dizabilităţi, sprijinirii organizațiilor de pensionari etc..
Comments are closed.